Parohia Păușești Măglași

Comuna este așezată într-o zonă de intensă atestare a vestigiilor dacice. Făcea parte din arealul Buridavei, cu aşezări centrale lângă Ocnele Mari şi aşezări marginale care cuprindeau zona actualei comunități. C. Alexandrescu în Dicţionarul geografic al judeţului Vâlcea, vorbind despre Păuşeşti-Măglaşi, arată că primii locuitori au fost măglaşii în sărăsia salinelor mari, de unde s-a dat comunei numele de „Măglaşi”. Prima atestare documentară cu privire la existenţa satului Păuşeşti-Măglaşi datează din 2 august 1453. Este un act redactat la Gheorghiţa, de către Vladislav al II-lea Voievod, din cuprinsul căruia reiese că moşia Păuşeşti a fost întărită boierilor Stan şi Vladimir care o stăpâneau încă de pe vremea lui Basarab, fără a deține acte de proprietate. Monumentul a fost construit în anul 1826 prin osteneala și bunăvoința ctitorului principal Ceaușu Ștefan, ajutat de comunitatea înstărită a satului, după cum se observă și în tabloul votiv din pronaos. Pictura s-a realizat între anii 1826-1833, de către zugravul Ilie ot Teius, împreuna cu Ion Spasu, Vasile Dabu, Marin sin Ceausu, Dumitru Bajan, Stan Calin, Iacob Paslariu, Ion sin Iacob, după cum reiese din pisania pictată pe exterior, pe latura de nord a bisericii, la registrul sfinților în picioare. Pisaniile identificate sunt în număr de trei, după cum urmează: în pridvor, deasupra ușii de intrare un rest din pisania originală din piatră, iar deasupra putem citi pisania scrisă pe frescă în anul 1970. Pisania de pe peretele de nord, sectorul central, este pictată în „fresco”. Pe exterior, pe latura de sud, sectorul sud-est este pictat în anul 1833, iar pe peretele de vest al pronaosului, la treptele de urcare în clopotniță sunt întâlnite o serie de inscripții nedescifrate încă (s-a făcut o documentație referitoare la personajul pictat și inscripție, fiind păstrat același an drept an de referință: 1833)[1]. [arhitectura. plan, dimensiuni, materiale de construcţii] Planul bisericii este de tip navă, cu o compartimentare a spațiului în pridvor, pronaos, naos și altar. Clopotnița este situata pe pronaos, așezată pe o bază pătrată. Accesul la această clopotniță se face printr-o scară inserată în zid, pe latura de nord, cu trepte de piatră. Clopotnița pe exterior are deschideri, în număr de opt. Pridvorul are baza dreptunghiulară și se sprijină pe șase coloane libere și două adosate peretelui de est. În centru este acoperit de o calotă, iar în lateral de arce, formând bolți în plin centru. Pronaosul este boltit cu o calotă sprijinită pe pandantivi și arce. El este despărțit de naos prin trei zone de acces, create de pereți despărțitori. Pe sud avem o singură fereastră. Naosul este acoperit cu o calota susținută de arce și pandantivi. Repartiția ferestrelor este următoarea: o fereastră pe latura de nord și una pe cea de sud. Altarul este boltit cu o semicalotă, are o fereastră în ax, iar pe nord are nișa proscomidiarului. Central este o fereastră mare și una mica în proscomidiar. Construcția bisericii a fost făcută din carămidă, analizând zonele cu lacune profunde, dar și observând sistemul de construcție al bolților. Astfel, din calea de acces la clopotniță se face o deschidere de unde sunt vizibile sistemele de boltire ale calotelor, dispuse concentric. Clopotnița este asezată pe un soclu pătrat ornamentat cu toruri duble. Ea are opt deschideri sub formă de ferestre înguste și lansate pe înălțime. Realizarea mulurilor și a dinților de fierăstrău s-a făcut cu carămidă atașată zidului. [PICTURA] Pictura interioară a bisericii a trecut prin multe intervenții de-a lungul timpul, rezultatul fiind o pictură mai degradată decât cea din exterior. Modernizarea defectuoasă, respectiv montarea instalației de curent electric, mobilierul excesiv, decorațiunile tip perdeluțe, a degradat iremediabil zona inferioară a picturii. Programul iconografic se încadrează în specificul picturii zonei Vâlcii, însă atrage atenția galeria de ctitori din pronaos, desfășurată pe pereții de nord, sud și vest. Aceștia sunt îmbrăcați în straie boierești. Plasticitatea picturii interioare constă într-un dezvoltat simț al ritmării scenelor de mici dimensiuni cu cele de mari dimensiuni, alternarea golului și a plinului, acompaniate de armoniile cromatice. Din punct de vedere al realizării tehnice, metodologia pictării în frescă se observă prin prezența giornatelor și pontatelor, incizările practicate la realizarea desenului, urmele de sclivisire evidențiate de lumina razantă. Avându-se în vedere nenumăratele intervenții traumatizante efectuate asupra picturii în timp și stadiul de conservare actual, putem concluziona că pictorii au stăpânit foarte bine această tehnică. Ca și în cazul multor alte monumente distrugerile s-au datorat în primul rând intervenției omului. Pentru buna desfășurare a programului liturgic, cât și pentru conservarea locașului de cult, de-a lungul vremii au fost desfășurate o serie de activități gospodărești dintre care amintim  împrejmuirea bisericii a fost „dintru început de piatră făcută pe la anul 1850”, refacerea acoperișului cu șiță după forma inițială și acoperirea clopotniței cu “tinichea” în anii 1859-1863, schimbarea integrală a acoperișului cu tablă în 1889 și cu tablă zincată în anul 1926. În anul 1933 biserica este „legată” cu fier și pavată cu ciment de jur-împrejur și în pridvor, iar în anul 1937- zidul vechi al bisericii este înlocuit, cu „toclu de beton și grilaj de lanteți vopsiți”. Lucrări de consolidare au fost desfășurate și în anul 2000 prin executarea unui dren în jurul bisericii, însă pentru conservarea și restaurarea locașului de cult au fost inițiate și desfășurate noi lucrări între anii 2006-2009. Operațiunile s-au efectuat conform proiectului realizat de către restauratoarea Gabriela Ștefaniță și avizat de către Ministerul Culturii. Împrejmuirea bisericii realizată inițial din piatră pe la anul 1850, a fost restaurată în întregime pe același amplasament între anii 2007-2009, (zidul măsoară 125 metri liniari şi având o grosime de aproximativ 100 cm). Dezvoltarea comunității a impus în anul 2008 extinderea cimitirului cu aproximativ 2000 metri pătraţi. În anul 2009 s-a realizat înnoirea mobilierului bisericii cu scaune din stejar masiv, s-a restaurat turla exterioară a bisericii şi s-a efectuat încălzirea centrală în interiorul bisericii. Dezvoltându-se activitatea social-filantropică și misionară în cadrul parohiei, a fost necesară, între anii 2009-2011, construirea unui nou prăznicar cu anexele sale (bucătărie şi magazie, făntână) şi s-a construit capela mortuară. În anii 2012-2013 au avut loc lucrările de restaurare la faţada exterioară şi la partea de miazănoapte a bisericii prin implicarea pictorilor restauratori acreditați de Ministerul Culturii. În anul 2013 s-a construit în curtea bisericii altarul de vară în interiorul unui foişor.[PREOTI SLUJITORI]: Din rândul preoților care au slujit la această biserică pot fi amintiți Popa Pârvu, Hristea sin Popa Pârvu, Constantin Rădescu, Dumitru Pop Smeureanu (1907-1938), Victor Popescu (1938-1960), Deliu Ion (1960-1992), Popa Nicolae (1992-2000), Cazan Ion (2000-prezent).